LIVE BLOG | Steaua – Astra 1-0. Boldrin aduce victoria liderului, iar echipa lui Șumudică cade la minus 12 puncte

LIVE BLOG | Steaua - Astra 1-0. Boldrin aduce victoria liderului, iar echipa lui Șumudică cade la minus 12 puncte
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua – Astra 1-0

Marcator: Boldrin 45

Echipele de start:

  • Steaua: Niță – Enache, Tamaș, Toșca, Mitrea – Moke (De Amorim 52), Bourceanu – Adi Popa, Boldrin, Fl. Tănase (O. Popescu 52) – Golubovic (Tudorie 79)
  • Astra: S. Lung jr. – Săpunaru, Geraldo Alves, Fabricio, Junior Morais – Al. Ioniță II, Lovin (Boudjemaa 46), Seto, Teixeira (Nicoară 79) – D. Niculae (Budescu 58), Alibec

Steaua este liderul Ligii 1 și are 12 puncte avans față de campioana în exercițiu, Astra Giurgiu! E posibil datorită victoriei pe care echipa antrenată de Laurențiu Reghecampf a obținut-o, cu 1-0 pe Național Arena, în fața echipei pregătite de Mariuș Șumudică. Meciul a fost decis în ultimele clipe ale primei reprize, atunci când Fernando Boldrin a înscris din lovitură liberă contra fostei lui echipe. Brazilianul a trimis un șut-centrare dintr-o lovitură liberă obținută de Adi Popa. 


22:18 Astra are ocazii importante pe final! Însă ritmul le este rupt de eliminarea lui Junior Morais, prilej pentru un scandal ca în periferiile Bucureștiului.


22:10 Intră Tudorie doar pentru a demonstra că nu e o soluție pentru Steaua. Scăpat singur pe contraatac, fotbalistul adus de la Oțelul își pregătește prea mult șutul și e blocat excelent de Morais.


22:00 Alibec șutează cu o viteză impresionantă, din prima cu stângul, însă mingea pleacă spre poziția pe care era Florin Niță, astfel că portarul respinge cu pumnii. Astra s-a instalat de câteva minute în preajma careului gazdelor, forțează egalarea.


21:50 Antrenorii Astrei forțează cu Budescu, însă tot Steaua are ocazii mai mari. Adi Popa e din nou periculos, iar șutul său din minutul 61 produce spaimă pe banca campioanei.


21:39 Ocazie mare pentru Adi Popa, însă șutul mijlocașului e respins de pe linia porții de Morais. Reghecampf face și două schimbări: Moke cu De Amorim și Tănase cu Ovidiu Popescu.


21:34 Începe repriza a doua, una în care antrenorii Astrei găsesc potrivită trimiterea francezului Boudjemaa în locul lui Lovin. Steaua începe cu aceeași formulă.


Primă repriză cu un fotbal de calitate pe Național Arena. Cele două echipe au avut ocazii importante, doar norocul și intervențiile celor doi portari făcând ca scorul să fie doar 1-0 la pauză. Alibec și Adi Popa sunt cei care au semnat cele mai importante șanse. Boldrin a făcut ce știe mai bine, a fost periculos din fazele fixe reușind să transforme în gol o lovitură liberă obținută de Adi Popa.


21:17 GOOOOOL BOLDRIN! Steaua deschide scorul prin Boldrin, cel care execută bine o lovitură liberă de pe dreapta, mingea vine cu efect, traversează întregul careu și se oprește în poarta lui Lung.


21:07 A doua șansă mare pentru Astra! Daniel Niculae pasează spre Alibec, atacantul îl driblează excelent doar din corp pe Tamaș, însă șutul este prea slab pentru a-i pune probleme lui Florin Niță!


21:00 Ocazie mare de tot pentru Steaua, de data asta. Centrare bună a lui Boldrin din corner, Tamaș deviază ușor, iar Silviu Lung respinge cu un efort considerabil la o minge pe care mulți au văzut-o ca și în poartă.


20:51 Teixeira centrează ideal, pe jos, însă Tamaș respinge perfect din fața unui Daniel Niculae pregătit să introducă mingea în poarta lui Niță. Imediat, pe fondul dominării giurgiuvene, Săpunaru trage puțin pe lângă poartă.


20:43 E minutul 11, iar Adi Popa ratează prima șansă a meciului. Mijlocașul dreapta scapă în bandă, profită de viteză și șutează din alergare. Lung are dificultăți, însă reușește să respingă. 


20:33 În mod (aproape) inedit, Astra Giurgiu reușește să aibă fanii mai vocali. Galeria deplasată de campioană reușește să acopere, cu doar 20 de persoane, publicul care susține echipa lui Gigi Becali.


20:30 Start de meci! Vicecampioana primește vizita campioanei pe Național Arena, teoretic vom avea parte de un meci spectaculos. Practic…?


20:13 Dani Coman, președintele Astrei, înainte de meci: „Obiectivul nostru a fost calificare în grupele unei competiții europene, nu trecem prin cea mai bună formă, dar eu am încredere în jucători și în staff-ul tehnic„.


19:55 Echipa de start a Astrei e una destul de ofensivă. Șumudică începe cu doi atacanți, Niculae și Alibec, dar fără Budescu.


19:33 Avem echipa de start a Stelei. Accidentat când a fost vorba să joace pentru naționala U21, Florin Tănase e titular. Toșca poartă banderola de căpitan.


Steaua și Astra se întâlnesc pentru a 27-a oară în istoria Ligii 1. Marius Șumudică încearcă să împuște doi iepuri dintr-o lovitură: să o împingă pe Steaua să piardă fotoliul de lider și să reușească să-și redreseze propria echipă, care are un început de campionat dezastruos. Este ultima etapă de suspendare pentru Marius Șumudică.

Derby-ul acestei etape se dispută pe Arena Națională, unde se întâlnesc vicecampioana și campioana României. Însă cele două echipe arată total diferit față de sezonul trecut. Steaua și Astra au suferit transformări serioase în această vară, însă în sensuri diferite. Reghecampf a reușit să transfere o întreagă echipă, în timp ce Marius Șumudică a pierdut mai mulți jucători de bază. De altfel, Astra are un start de sezon dezastruos în campionat, cu doar 5 puncte acumulate în 6 etape, la 9 lungimi de Steaua.

Reghecampf vs. Șumudică

Duelul dintre cei doi antrenori au fost mereu interesate și palmaresul este echilibrat. Reghecampf și Șumudică s-au întâlnit în Liga 1 de șase ori până acum și, oarecum surprinzător, antrenorul Astrei conduce la numărul de victorii. Reghecampf s-a impus de două ori, un meci s-a terminat la egalitate, în timp ce Șumudică are trei victorii. Marele dezavantaj al Astrei este însă că are antrenorul suspendat pentru pariuri. De consemnat că aceasta este ultimul meci în care Șumudică va sta în tribune.

Astra vs. Astra

În ultimii ani, Astra a reușit să-și construiască o echipă formată din mulți jucători valoroși. A fost unul dintre factorii care i-au adus primul titlu din istorie. Însă câștigarea campionatului n-a îmbunătățit situația financiară a echipei. Asta a obligat-o să-și piardă câțiva dintre cei mai buni jucători. Trei dintre ei – Enache, De Amorim și Boldrin – au ajuns la rivala Steaua și toți sunt anunțați titulari în meciul de diseară. Însă titularizarea celor trei reprezintă o armă cu două tăișuri. Pe de-o parte, Șumudică le cunoaște calitățile, ceea ce înseamnă că ar putea fi blocați ușor. Pe de altă parte, cei trei îi cunosc la rândul lor pe jucătorii Astrei și le pot exploata slăbiciunile.

Stadionul va fi aproape gol

Nici măcar întâlnirea cu Steaua nu i-a mișcat pe mulți pe suporterii „roș-albaștri”. Fanii nu s-au înghesuit la casele de bilete și este așteptată o asistență de aproximativ 3.000 de spectatori. De altfel, Mihai Stoica spune că s-a obișnuit cu situația: „Publicul e sublim, dar lipsește cu desăvârșire. Nu e în regulă, dar ne-am obișnuit să jucăm cu stadioane pline în deplasare și cu un absenteism aproape total acasă. Bucureștenii sunt plictisiți. Nu e vorba decât de o lehamite de a veni la stadion, pentru că echipa e pe primul loc. Nu pot să mă pun în pielea lor. Atât timp cât spulberi Sparta Praga, iar la trei zile vin 2.000 de spectatori, nu am cum să trag concluzii”.

Astra s-a cazat la hotelul lui Ionuț Negoiță

Marius Șumudică a cerut ca jucătorii să doarmă în București în seara de dinaintea meciului, deși distanța de la Giurgiu la București este de aproximativ 60 de kilometri. Antrenorul Astrei consideră însă meciul cu Steaua foarte important, motiv pentru care a vrut să le ofere jucătorilor toate condițiile, astfel încât aceștia să fie cât mai pregătiți pentru meci. Autocarul Astrei a putut fi văzut sâmbătă după-amiază în parcarea hotelului RIN, care îi aparține patronului lui Dinamo, Ionuț Negoiță. De altfel, și clubul din Ștefan cel Mare are interes pentru acest meci. Un eșec al Stelei și o victorie a lui Dinamo la Târgu Mureș i-ar aduce lui Ioan Andone prima poziție în clasament.

 

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și l-a permis actorul
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și…
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Regulile pentru proprietarii de apartamente se schimbă complet. Legea va fi total obligatorie
Regulile pentru proprietarii de apartamente se schimbă complet. Legea va fi total obligatorie
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×